Intră acum și în grupul de
Astfel, lunile în care s-au eliberat cele mai multe carduri au fost lunile iunie cu 746 carduri, iulie – 582 carduri şi august – 422 carduri eliberate. În prima săptămână a acestui an au fost eliberate 141 carduri europene.
Cardul este livrat ca scrisoare recomandată simplă la domiciliul asiguratului, în termen de 7 zile lucrătoare de la data verificării actelor depuse de asigurat, introducerii datelor în sistemul informatic unic la nivel naţional şi transmiterii solicitării de tipărire a acestuia. Cardul este livrat asiguratului personal, nefiind acceptată livrarea acestuia în cutia poştală, iar în cazul nerealizării livrării către asigurat a cardului, acesta va fi livrat la CAS Suceava în termen de maxim 15 zile lucrătoare, de la introducerea cererii de card în aplicaţia informatică.
Atât cardul european cât şi certificatul provizoriu deschide dreptul titularului la servicii medicale, care devin necesare (şi nu pentru tratarea afecţiunilor existente), pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv şi nu poate fi utilizat pe teritoriul României.