Intră acum și în grupul de
După cum am relatat anterior, o gospodărie din Mitocu Dragomirnei a fost afectată de un incendiu puternic izbucnit miercuri dimineața.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat la ora 9:35, intervenind atât pompierii militari cât și cei civili cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Reamintim că proprietara (40 ani) a suferit un atac de panică, iar paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor medical. Ulterior, femeia și-a revenit și a refuzat transportul la spital.
În același timp, pompierii se luptau cu focul care a cuprins adăpostul de animale și o magazie, cu pericol de propagare la casa de locuit.
Până la urmă, au ars cele două construcții anexe (din lemn, cu învelitori din tablă, respectiv azbociment), pe o suprafață totală de aproximativ 140 mp, circa 5 metri cubi lemn de foc, 3 tone de cereale, utilaje și unelte din gospodărie și alte bunuri.
Totodată, s-au degradat zugrăveala, geamuri și elemente de tâmplărie din PVC (ferestre și ușa de la intrare) ale casei de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 11:27, iar pompierii au salvat locuința gospodăriei, cu bunurile din interior.
Sursa citată precizează că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis în spații deschise, ale cărui scântei, purtate de vânt, au aprins construcțiile din lemn aflate în apropiere.