Intră acum și în grupul de
În toate municipiile din judeţ s-au înfiinţat centre de vaccinare împotriva gripei noi. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a anunţat că s-au deschis în judeţ asemenea centre la spitalele din Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Ambele sunt amplasate în secţiile de Boli Infecţioase ale spitalelor menţionate, primul fiind deschis între orele 8-15, de luni până vineri, iar al doilea -între 8-14, în aceleaşi zile.
Acestea se adaugă centrelor deja înfiinţate în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Rădăuţi, deschis de luni până vineri între 9 şi 14, şi cel din fosta Policlinică de la Fălticeni, cu acelaşi program.
La Spitalul Judeţean Suceava, funcţionează în continuare, în ambulatoriul de specialitate, Centrul de vaccinare realizat în biroul Infecţii Nosocomiale, deschis de luni până vineri între 8 şi 15.