O bătrână din Stroiești a ajuns la UPU Suceava după ce a fost atacată de câinele vecinului. Animalul, ce era lăsat dezlegat în curte, a rupt gardul și a ieșit în stradă

O femeie (78 ani) din comuna suceveană Stroiești a fost transportată de urgență la UPU Suceava după ce a fost mușcată de un câine.

Incidentul a avut loc duminică. Potrivit primelor cercetări, câinele aparține unui localnic din Stroiești.

Bărbatul a declarat că a lăsat câinele metis dezlegat în curte pentru a-i face curat în padoc.

În același timp, lângă curtea bărbatului, pe drumul comunal, femeia de 78 de ani își plimba cei doi câini de talie mică. Astfel, câinele bărbatului a rupt o scândură de la gard și a ieșit în drum, unde a atacat femeia.

Bătrâna a fost mușcată de mâna și antebrațul stâng, fiind în prezent la spitalul din Suceava.

Totodată, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”.

loading...