Intră acum și în grupul de
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dr. Daniel Petru Funeriu, atrage atenţia inspectorilor şcolari generali, directorilor unităţilor de învăţământ şi cadrelor didactice că, în perspectiva încheierii semestrului I (29 ianuarie), au obligaţia să asigure măsurile necesare finalizării cursurilor în bune condiţii.
Astfel, una din preocupările prioritare trebuie să o constituie organizarea şi desfăşurarea activităţii instructiv-educative în condiţii de disciplină şi siguranţă. În acest sens, factorul cheie este atenţia ce va fi acordată respectării regulamentelor şcolare şi a celor de ordine interioară la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.
Un accent deosebit trebuie pus pe încheierea situaţiei şcolare a elevilor în condiţii optime, evitându-se pe cât posibil supraîncărcarea programului de lucru.
Vacanţa intersemestrială care succede sfârşitului de semestru este programată în perioada 30 ianuarie – 7 februarie 2010. Cursurile semestrului al doilea vor începe luni, 8 februarie.
Pe de altă parte, cei aproximativ 170 de elevi cu deficienţe de auz ce învaţă la Grupul Şcolar Bivolărie nu vor avea vacanţă intersemestrială însă vor avea o vacanţă de Paşti prelungită. „La Grupul Şcolar Bivolărie vacanţa intersemestrială va fi transferată la cea de Paşti. Acolo sunt elevi din toată ţara, inclusiv din Ardeal. Nu pot fi transportaţi de patru ori pe an acasă şi înapoi la şcoală. Ca urmare vacanţa a fost dusă la cea de Paşti”, a declarat inspectorul şcolar general al IŞJ Suceava, Petru Carcalete.
Acesta a precizat că situaţia se repetă în fiecare an. „La cererea şcolii, în fiecare an aprobăm această solicitare. De fapt părinţii sunt cei care cer unităţii de învăţământ acest lucru”, a explicat şeful IŞJ Suceava.