Atentie sporita pentru medicina de familie


Intră acum și în grupul de

Cei peste 280 de medici de familie suceveni au motive să se bucure, după ce noul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, îşi îndreaptă atenţia în mod special asupra acestora. „Îmi doresc o relaţie de parteneriat corectă atât cu medicii de familie, cât şi cu ceilalţi reprezentanţi ai sistemului de din Sănătate”, a declarat ministrul Sănătăţii, CSEKE Attila la prima ediţie a Conferinţei Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că în acest an va căuta în primul rând să regândească modul de finanţare a sistemului şi să stopeze pierderile de fonduri.

„Nu mi se pare în regulă ca în România să cheltuim peste 46% din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate pentru servicii medicale acordate în unităţile spitaliceşti, în timp ce pentru medicina de familie să alocăm doar 5,8%. Aici trebuie reaşezat sistemul. De asemenea, în acest an vreau să avem finanţare egală pentru acelaşi tip de intervenţie în două spitale diferite”, a spus Cseke Attila.

În acest an, este esenţial să fie instituite măsuri prin care cetăţeanul să simtă că acest sistem se apropie mai mult de el, iar pacientul să ştie că este în centrul acestui sistem, menţionează ministrul.

„Medicina de familie este poarta de intrare în sistemul medical românesc şi practic primul sector reformat real în sistemul sanitar. Dar este timpul ca medicina de familie să evolueze. Medicul de familie trebuie să devină un real furnizor de servicii medicale care să depindă mai puţin de contractele cu casele de asigurări de sănătate şi să poată veni în relaţie cu mai multe entităţi. Primul pas pe care Ministerul Sănătăţii îl va face în acest sens va fi plata unor servicii pe care medicul de familie le va realiza în cadrul a două noi programe de sănătate- este vorba despre programele de screening de col uterin şi de boli cardiovasculare”, a punctat ministrul.


Intră acum și în grupul de