Detaliile incendiului de la Straja: Flăcările au izbucnit din camera centralei termice. ISU Suceava explică cum să evităm astfel de incendii

După cum am menționat anterior, o familie cu șase copii a rămas fără acoperiș deasupra capului după un incendiu produs la Straja.

Pe lângă cele relatate, adăugăm faptul că incendiul a fost lichidat datorită intervenției, cu opt autospeciale, a militarilor Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, dar și a lucrătorilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Bilca, Gălănești, Straja, Brodina și Vicovu de Sus.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, în urma incendiului nu au fost înregistrate victimele, iar pompierii au salvat locuințele învecinate, cu bunurile aferente.

Găleată a menționat că flăcările au izbucnit din camera centralei termice, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric generat de un cablu electric neizolat corespunzător.

În acest context, ISU Suceava reamintește că, pentru evitarea izbucnirii unor incendii în urma exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor şi receptoarelor electrice, se recomandă:

            – de regulă, aparatele electrice nu trebuie lăsate sub tensiune nesupravegheate, fiind indicată deconectarea acestora în momentul părăsirii locuinţei;

            – conductorii electrici aflaţi sub tensiune nu se vor amplasa sub covoare, mochete sau preşuri;

            – corpurile de iluminat nu se vor suspenda de conductoarele care le alimentează, ele se vor fixa pe plafon cu cârlige sau pe perete prin console. Întreruperea şi restabilirea circuitelor trebuie executate numai prin intermediul întrerupătoarelor;

            – executarea, întreţinerea sau modificarea instalaţiilor electrice se vor efectua numai de către personal autorizat si calificat;

            – nu se vor amplasa perdele sau alte materiale textile în imediata apropiere a becurilor de tip incandescent, deoarece pot lua foc foarte uşor;

            Se interzice:

– folosirea instalaţiilor şi aparatelor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, având conductori neizolaţi, cu prize sau întrerupătoare defecte, doze sau derivaţii fără capace;

            – folosirea siguranţelor supradimensionate la tablourile de distribuţie;

– executarea instalaţiilor electrice pe elemente de construcţie din materiale combustibile, acestea constituind un risc ridicat de incendiu;

            – utilizarea în stare defectă a instalaţiilor şi receptoarelor electrice;

            – racordarea de consumatori electrici având puterile electrice însumate peste puterea electrică proiectată a instalaţiei de alimentare;

            – executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la instalaţiile electrice de către personal necalificat şi neautorizat;

            – folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice direct în priză;

            – utilizarea, în tablourile electrice, a siguranţelor improvizate, prin înlocuirea fuzibilului calibrat ars cu fire din liţă.

            Pentru a utiliza în siguranţă instalaţiile electrice, periodic, se vor efectua lucrări de întreţinere a acestora.

loading...