Doi tineri din Vicovu de Jos, urmăriți de poliție la Putna pe circa patru kilometri și apoi pe un câmp. Tânărul de la volan nu avea permis, iar mașina era neînmatriculată

 Doi tineri din Vicovu de Jos au fost urmăriți de poliție în noaptea de sâmbătă spre duminică atât pe șosea cât și pe un câmp.

Astfel, lucrătorii de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, au efectuat sâmbătă la ora 23:20 semnal de oprire pe DN 2 H din localitatea Putna a unui autoturismul BMW, cu numere de înmatriculare provizorii.

Conducătorul auto nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, iar înainte de trecerea de cale ferată de la periferia comunei Putna, a virat brusc la stânga pe un drum comunal, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au continuat urmărirea autovehiculului pe direcția DN 2 H Putna – DC Putna pe o distanță de aproximativ 4 km.

La un moment dat, șoferul autoturismului în cauză a virat la stânga de pe drumul comunal de pe raza comunei Putna, pe un teren arabil, iar din cauza  stării solului, s-a împotmolit.

Din autoturism au coborât doi tineri care au început să fugă în direcții diferite.

Polițiștii au continuat să-i urmărească pe jos, iar persoana care s-a coborât de pe partea dreaptă, în calitate de pasager, a fost imobilizată și identificată ca fiind un tânăr din Vicovu de Jos care a spus că la volanul autoturismului era un alt tânăr din comuna Vicovu de Jos.

Verificând seria de șasiu a autoturismului în cauză, în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că seria de sașiu nu a fost găsită.

În urma interogării bazei informatizate de date a situației celui ce fusese la volan a rezultat faptul că nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În acest caz se vor fce cercetări pentru „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.