Acasă Radauti Două persoane au ajuns la spital după ce au fost accidentate pe...

Două persoane au ajuns la spital după ce au fost accidentate pe treceri pentru pietoni, la Suceava și Rădăuți


Intră acum și în grupul de

În cursul zilei de luni, 7 decembrie, două accidente rutiere similare s-au produs la Suceava și Rădăuți. În ambele cazuri, au avut de suferit pietonii care traversau strada regulamentar.

Astfel, în primul caz, o suceveancă (52 ani) traversa regulamentar strada Ana Ipătescu din Suceava. În acest timp, ea a fost acroșată de un Volkswagen condus de un sucevean (55 ani). De menționat că, bărbatul conducea pe banda nr. 1 a sensului de deplasare str. Calea Unirii spre str. Ștefan cel Mare.



În urma accidentului, femeia a fost rănită și transportată la UPU Suceava. La rândul său, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Accidentul de la Rădăuți s-a produs pe strada Calea Bucovinei. Concret, o tânără (29 ani) s-a angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator și marcaj, moment în care a fost accidentată o Dacie condusă de un bărbat (50 ani) din județul Constanța.       

După accident, conducătorul auto a transportat-o pe tânăra la Spitalul Municipal Rădăuți, unde ea a fost diagnosticată cu o contuzie la genunchiul stâng.

Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

De precizat că, în ambele cazuri s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version