Mitsubishi Shogun cu peste 7.000 de pachete cu țigări de contrabandă, urmărit de polițiști la Brodina până într-o curte unde șoferul a oprit și a fugit


Intră acum și în grupul de

Polițștii de frontieră suceveni au descoperit şi confiscat, sâmbătă, peste 7.000  pachete cu ţigări, în valoare de 87.000 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, sâmbătă în jurul orei 01.25, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina în cooperare cu polițiștii de la STPF Suceava şi lucrători ai Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus au identificat un autoturism de teren Mitsubishi Shogun care se deplasa în viteză dinspre frontiera de stat spre interiorul ţării, pe direcţia localităţii Brodina.

În aceste condiții s-a pornit în urmărirea autoturismului în cauză, însă şoferul autoturismului a intrat cu maşina în curtea unui imobil care avea porţile deschise, l-a abandonat şi a fugit.

El a spus că s-a trecut la monitorizarea zonei şi dispunerea unor măsuri specifice pentru reţinerea şoferului, fiind totodată observate în maşina abandonată mai multe colete cu ţigări învelite în folie de culoare neagră.

Autoturismul şi ţigările au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.428 pachete, în valoare de 87.000 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 10.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În această cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de