Efortul USV în cadrul proiectului „Europa Carpaților”, apreciat de Președintele Grupului parlamentar carpatic din Parlamentul Poloniei, Marek Kuchciński


Intră acum și în grupul de

Prin intermediul unei scrisori, Marek Kuchciński, deputat, Președinte al Grupului parlamentar carpatic din Parlamentul Poloniei, a mulțumit Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru implicarea valoroasă în derularea proiectului „Europa Carpaților” și, în mod special, prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV, cel care a reprezentat USV la cea de-a 30-a ediție a Conferinței „Europa Carpaților”, organizată în cadrul Forumului Economic, în luna septembrie, la Karpacz (Polonia).

Potrivit USV, în scrisoarea sa, Marek Kuchciński își exprima gratitudinea față de implicarea reprezentantului USV la Conferința „Europa Carpaților”, apreciind că devotamentul față de scopurile comune ale națiunilor implicate, cunoștințele și experiența profesională ale prof. univ. dr. Ștefan Purici au contribuit substanțial la îmbogățirea conținutului conferinței și la dezbaterea unor aspecte importante pentru viitorul regiunii carpatice și pentru întreaga Europă Centrală și de Est.

Totodată, deputatul a mulțumit pentru faptul că, participând și implicându-se activ la lucrările conferinței, prof. univ. dr. Ștefan Purici, alături de reprezentanții celorlalte universități membre ale consorțiului „Collegium Carpathicum”, a dedicat timp și atenție problemelor privind cooperarea în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, rolul parlamentarismului contemporan, numeroasele inițiative din zona carpatică, dezvoltarea sustenabilă în cadrul țărilor membre ale Grupului Visegrad, resursele de apă în Carpați, precum și privind viitorul învățământului superior în era pandemiei.

Universitatea suceveană a fost reprezentată de Prorectorul prof. univ. dr. Ștefan Purici

Marek Kuchciński și-a exprimat speranța că, în viitor, va fi întărită cooperarea parlamentară în vederea dezvoltării Europei Centrale și de Est și a promovării acestei regiuni din perspectiva patrimoniului european comun, lansând conducerii USV invitația de a participa la următoarea ediție a conferinței „Europa Carpaților”, care va avea loc în prima parte a anului 2021, dacă contextul epidemiologic va permite organizarea acesteia.

Tot cu prilejul acestei scrisori, Marek Kuchciński a anunțat și lansarea proiectului de înființare a unui portal web dedicat subiectelor comune privind „Europa Carpaților”.


Intră acum și în grupul de