FOTO // Pompierii suceveni au salvat un depozit de cherestea, o casă de locuit și un garaj amenințate de două incendii izbucnite noaptea, la Volovăț și Basarabi

În cursul nopții de marți spre miercuri, în județul Suceava au izbucnit două incendii, unul în localitatea Volovăț, iar altul în localitatea Basarabi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Lt. Alin Găleată, incendiul din Volovăț a fost anunțat la ora 00:12, pompierii intervenind cu patru autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperișul unui foișor (structură închisă, construită din lemn), cu pericol de propagare a flăcărilor la un depozit de cherestea, aflat în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat la ora 1:20, însă până atunci a ars acoperișul foișorului pe o suprafață de aproximativ 150 mp și s-au degradat pereții și elementele de tâmplărie (ferestre și uși). De asemenea, s-au degradat obiecte de mobilier din interiorul foișorului. În schimb, pompierii au salvat depozitul de cherestea din apropiere.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile, a precizat sursa citată.

Celălalt incendiu a fost anunțat dimineața, la ora 05:49, și de această dată pompierii intervenind cu patru autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat o construcție corp comun, compusă din adăpost de animale și o anexă, cu pericol de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat la ora 8:00, dar până atunci au ars adăpostul de animale și anexa, corp comun, pe o suprafață de aproximnativ 150 mp. S-au degradat bunurile din interior – aparate electrocasnice, materiale textile, elemente de tâmplărie din lemn și altele. În același timp, pompierii au salvat casa de locuit și garajul proprietarului, cu bunurile aferente.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile, a menționat Lt. Alin Găleată.

În acest context, ISU Suceava reamintește măsurile care trebuie luate în scopul prevenirii și a altor situații de urgență provocate de coşurile de fum utilizate de populație, pompierii militari suceveni reamintesc cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor:

            • Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;

• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;

            • În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;    

            • Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

            • La trecerea prin acoperiş, se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;

• Nu este permis ca burlanele (coșurile) să fie încastrate în elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;

            • Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);

            • Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia.

loading...