Elevi suceveni, in loturile olimpiadelor internationale de romana si fizica (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Un număr de 4 elevi suceveni vor face parte din loturile naţionale a olimpiadelor internaţionale de limba română şi fizică. Potrivit adjunctului IŞJ Suceava, Vasile Monacu, în vacanţa intersemestrială un număr de 50 de elevi suceveni au participat la etapele naţionale a mai multor olimpiade, 33 dintre aceştia întorcându-se cu 46 de premii.

„Două treimi dintre cei care au participat la olimpiade s-au întors cu distincţii. Pe lângă clasicele premii ei au mai obţinut şi altele speciale precum şi burse. De asemenea din lotul internaţional de limbă română, format din 10 elevi, 3 sunt din judeţul Suceava. De asemenea avem un elev ce va face parte din lotul de fizică. Acest lucru demonstrează că în judeţ avem copii talentaţi şi profesori care îşi fac treaba cum trebuie”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, adjunctul IŞJ Suceava, Vasile Monacu.

Din lotul pentru internaţionala de limba română, din judeţul Suceava fac parte Andreea Cîmpan, clasa VII, Şcoala nr.3 Rădăuţi, Sabinne Marie Ţăranu, clasa a X-a Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava şi Mihai Cârjă, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava.

Cât priveşte elevul calificat pentru olimpiada internaţională de fizică, acesta este Ionuţ Ştefan Blesneag, clasa a XII-a, Colegiul naţional „Petru Rareş” Suceava.


Intră acum și în grupul de