Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 25 de ani din comuna Fântânele este cercetat penal pentru „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
Potrivit Poiliției Județene Suceava, sâmbătă la ora 20.39, un tânăr de 25 ani din Fîntînele, a condus autoturismul pe strada Calea Sucevei din orașul Liteni, având direcţia de deplasare dinspre centrul orașului Liteni – spre mun. Suceava și a surprins și accidentat pe doi bărbați de 24 și 25 de ani, localnici.
După accident, conducătorul auto a părăsit locul accidentului rutier fără încuviințarea poliției.
Ulterior s-a deplasat cu autoturismul la domiciliul mamei sale în comuna Vorona, județul Botoșani, unde a parcat mașina în curtea acesteia, după care a sunat la 112 și a anunțat faptul că a fost implicat într-un accident rutier cu victime și a părăsit locul accidentului.
Ulterior a fost identificat de echipajul de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, după care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi răniți au fost preluați și transportați cu ambulanța la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Persoanele vătămate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde, cu acordul său i s-au recoltat 2 probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
Intră acum și în grupul de