Angajatii DSP Suceava si o parte din profesorii suceveni au primit jumatate din al 13-lea salariu


Intră acum și în grupul de

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a declarat joi că, deocamdată, la nivelul instituţiei pe care o conduce nu sunt restrângeri bugetare mai mari ca anul trecut, sumele alocate pentru cheltuielile de personal fiind echivalente cu cele din decembrie. „Ministerul a spus să ne încadrăm în suma alocată şi asta am făcut. În decembrie am dat aproape toate sporurile, e drept nu toate la maximum, în ianuarie la fel. Pe 15 februarie s-a dat şi 50% din cel de-al 13-lea salariu”, a spus şeful DSP Suceava.

În ce priveşte pensionările obligatorii, Alexandru Lăzăreanu a precizat că doar 2-3 persoane care aveau şi salariu şi pensie a ales în favoarea pensiei iar alte pensionări nu se mai fac în instituţie.

Şi în unele şcoli s-a primit ceva din acest premiu anual. Astfel în ceea ce priveşte plata celui de-al 13-lea salariu angajaţilor din învăţământ din zona Rădăuţi – care nu primiseră nimic în prima lună a acestui an, deşi celor din municipiul Suceava şi din comunele sucevene li s-a acordat între 20 şi 40% din acest drept salarial, liderul sindical, Gheorghe Şorodoc susţine că până în momentul de faţă profesorii au primit circa jumătate din cuantum, însă numai în anumite zone, acolo unde au mai rămas ceva fonduri de anul trecut, asta în condiţiile în care bugetul pe anul în curs nu a fost încă aprobat în Rădăuţi.

„Acolo unde au fost fonduri s-a decis să se aloce circa 1/12 din bugetul rămas de anul trecut. Astfel, în anumite zone s-a dat circa 50% din al 13-lea salariu, iar restul trebuie să se dea cel târziu până în luna aprilie, după ce se aprobă bugetele locale. Salariile au venit la timp luna aceasta, fără probleme”, a explicat Gheorghe Şorodoc.

Constantin Cernica, liderul Sindicatului „Spiru Haret” Suceava, a spus în legătură cu achitarea integrală a celui de-al 13-lea salariu, că profesorii mai au de aşteptat până se aprobă bugetele locale pentru că sunt foarte puţine comune în care s-a realizat acest lucru.


Intră acum și în grupul de