Guvernul Norvegiei finanteaza un proiect de preventie medicala pentru copii

Prin Direcţia de Sănătate Publică Suceava, Ministerul Sănătăţii derulează în judeţul Suceava proiectul ”Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România.”, finanţat de Guvernul Norvegiei.

”Proiectul a fost definit ca o necesitate de a creşte impactul politicilor de sănătate în domeniul prevenţiei primare, de a defini şi implementa politici de prevenţie primară bazate pe dovezi. Acesta se desfăşoară la nivel naţional în perioada 01 septembrie 2009 – 30 aprilie 2011 şi include o componentă de dezvoltare instituţională prin facilitarea de parteneriate interinstituţionale, dezvoltarea de planuri de acţiune la nivel judeţean/ local în vederea promovării adoptării de comportamente sănătoase – nutriţie şi activitate fizică – la copii şi adolescenţi” precizează preşedintele Societăţii Domanelor Bucovinene, Mihaela Grosu facilitator proiect.

Potrivit acesteia, în vederea atingerii obiectivelor proiectului, la Prefectura Suceava, marţi va avea loc o masa rotundă cu tema ”Parteneri pentru sănătate:
cum să investim în păstrarea sănătăţii populaţiei judeţului nostru”.