Intră acum și în grupul de
Documentaţia întocmită de spitale cuprinde o fişă de evaluare tipizată, care conţine indicatorii de performanţă ce trebuiau îndepliniţi de fiecare spital în parte, respectiv nişte chestionare la care se răspunde cu DA sau NU. Această fişă de evaluare este însoţită şi de documente care vin să susţină cifrele prezentate iniţial de unităţile spitaliceşti. „Practic, se analizează activitatea spitalelor din mai multe puncte de vedere, cum ar fi schema de personal, dotarea, încadrarea în bugetul de cheltuieli, numărul de cazuri contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate şi numărul de cazuri rezolvate. La nivelul Ministerului Sănătăţii s-au constituit în această săptămână trei comisii pe ţară, care vor verifica prin sondaj spitalele, urmând ca pe data de 17 martie să prezinte concluziile”, spun reprezentanţii DSP Suceava.
Spitalele din judeţ au fost supuse unei evaluări similare şi în anii trecuţi, dar se pare că, de această dată, în urma analizei efectuate de MS se va decide care dintre unităţile spitaliceşti vor rămâne în administrarea ministerului, care vor fi desfiinţate şi care vor merge către autorităţile locale.