FOTO // Semestrul II a început pentru elevii militari de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” cu un test Covid


Intră acum și în grupul de

Așteptarea a luat sfârșit pentru elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. După aproape trei luni de învățământ on-line, timp în care monitorul a devenit aliatul de bază al procesului educațional, liceenii militari au revenit la cetatea de la poalele muntelui Rarău.

Un lucru este cert, elevii iubesc vacanțele, dar în această perioadă plină de încercări, nimic nu a fost mai apăsător decât dorința de a reveni la liceu. Primii care au sosit în instituția câmpulungeană de învățământ au fost elevii claselor a XII-a și a XI-a, urmați de elevii claselor a X-a și a IX-a, eșalonat, în zilele de sâmbătă și duminică. Deja familiarizați cu triajul epidemiologic au pășit spre dormitoarele care le vor fi „casă” până la următoarea vacanță.

Ziua de luni a debutat cu testarea tuturor elevilor RT-PCR, în vederea stabilirii prezenței virusului SARS-CoV-2. Această activitate a fost sprijinită de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” și Direcția Medicală a MApN, iar testele au fost prelevate de personalul medical al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”.  

Orice început vine cu emoții și provocări, iar elevii militari s-au obișnuit cu măsurile de distanțare impuse încă de la începutul pandemiei. Au înțeles și și-au asumat faptul că toate măsurile sunt adoptate pentru binele lor. Printre acestea amintim: dezinfectarea permanentă a spațiilor de cazare și a sălilor de clasă, asigurarea soluțiilor dezinfectante și a săpunului lichid, iar ca o notă generală, igiena primează. De asemenea, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” și-a extins rețeaua de internet wireless în spațiile de cazare, toți elevii dispun de tablete, iar profesorii de laptopuri, existând posibilitatea abordării procesului de învățământ, atât în format clasic, cât și în cel hibrid sau on-line din dormitoare.

În ciuda pandemiei și a distanțării fizice dintre elevii militari, nostalgia întoarcerii în locul formării lor ca viitori ofițeri ai Armatei Române a fost mare. Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” reprezintă locul compus din individualități care funcționează cel mai bine împreună pentru că se optimizează reciproc zilnic. „Sentimentele pe care ți le transmite prietenia LM-istă sunt intense si sublime. Prezența prietenilor devine aerul pe care îl respiri, iar râsul care te împiedică să termini masa de la cantină și căldura care te învăluie la un apel din serile de iarnă sunt nemăsurabile”, a menționat eleva caporal Daria Balahură.

 Georgiana Lupu


Intră acum și în grupul de