Intră acum și în grupul de
Referindu-se la celelalte minorităţi, acesta menţionează că, în anul şcolar curent în unităţile judeţului au fost asigurate condiţii de studiu a limbii materne 3.058 de preşcolari şi elevi aparţinâd minorităţilor naţionale, 2021 – ucraineană, 607 – polonă, 151 – rusă, 279 – germană.
Programele educaţionale specifice acestora au constat în: concursuri, proiecte, sesiuni de formare a cadrelor didactice coordonate de experţi din Ucraina, Polonia şi Germania, grupuri comune de lucru, în cadrul parteneriatelor bilaterale dintre I.S.J. Suceava şi instituţii similare.
„Elevii s-au implicat în concursuri şi evenimente aniversare specifice culturii şi civilizaţiei minorităţilor naţionale” a spus Petru carcalete cu menţiunea că, un plus de valoare pentru studiul limbilor străine/materne l-au adus şi proiectele derulate la iniţiativa I.Ş.J., cum ar fi Şcoala de vară de limbă germană – Comunicare socială şi interculturală în Bucovina, la care au participat 121 de elevi.