Doi tineri migranți din Tunisia, depistați de polițiștii de frontieră suceveni în zona Vicovu de Sus


Intră acum și în grupul de

Doi tineri din Tunisia au fost prinși la scurt timp după ce au pătruns ilegal din Ucraina în România.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, cele două persoane au fost observate în dimineața de 14 februarie, în timp ce se deplasau dinspre frontieră spre oraşul Vicovu de Sus.

Pentru că nu și-au putut justifica prezența în zonă, cei doi au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, unde s-a stabilit că ambii sunt cetățeni din Tunisia, au 25 și respectiv 27 ani, și au trecut ilegal frontiera.

Astfel, tinerii sunt cercetați penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar pe 15 februarie au fost preluaţi de autoritățile ucrainene.


Intră acum și în grupul de