Detaliile accidentului de la Cumpărătura: Au fost răniți doi suceveni, de 18 și 24 ani


Intră acum și în grupul de

După cum am menționat anterior, o mașină s-a răsturnat, joi seara, pe raza localității Cumpărătura.

Pe lângă cele relatate anterior, precizăm că accidentul s-a produs în jurul orelor 20:20. Mașina marca Ford era condusă de un tânăr (24 ani) din Suceava.

El se deplasa pe DN 2, având direcția Fălticeni – Suceava. Astfel, în localitatea Cumpărătura, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în zona de protecție din partea stângă a drumului.

În urma accidentului, au fost rănit atât șoferul, cât și pasagerul de 18 ani, tot din Suceava.

De menționat că șoferul nu era băut, iar în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de