O suceveancă și fiul de doi ani al acesteia, loviți de un autoturism pe o trecere pentru pietoni de pe Bulevardul George Enescu

O suceveancă de 36 de ani și fiul ei de doi ani au fost răniți, vineri, după ce au fost loviți de un autoturism condus de o femeie de 43 de ani din Suceava.

Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri, o femeie de 43 de ani din Suceava conducea autoturismul marca Toyota Auris, pe Bulevardul George Enescu.

Când a ajuns la trecerea de pietoni semnalizată prin indicator şi marcaj rutier din dreptul Farmaciei ,,Oana Maria”, aceasta nu a acordat prioritate de trecere şi a acroșat o femeie de 36 ani, din Suceava și pe fiul acesteia de 2 ani care erau angajați în traversare pe marcajul pietonal.

În urma accidentului cei doi pietoni au fost răniți ușor și au fost transportați la Spitalul Judeţean Suceava, cu ambulanţa.

În urma consultațiilor medicale s-a stabilit că femeia a suferit „contuzie coloana cervicală, contuzie coloana lombo-sacrală”, iar copilul „contuzie genunchi stâng” și nici unul nu a rămas internat. 

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  

loading...