Intră acum și în grupul de
Administraţia publică municipală şi-a onorat obligaţiile financiare faţă de elevii din învăţământul gimnazial şi liceal din municipiul reşedinţă de judeţ. Până anul acesta, valoarea burselor era acoperită din fonduri venite de la Guvern, dar conform legislaţiei actuale, din 2010 contravaloarea acestora trebuie suportată din fonduri de la bugetul local.
Conform conducerii administrative a municipiului, cele mai multe dintre burse sunt sociale, o pondere foarte mică aparţinând celor de merit.
Pe raza municipiului, işi desfăşoară activitatea 10 şcoli şi 12 unităţi liceale.