Amendă de 1.000 lei pentru managerul unei săli de jocuri din Suceava, care activa fără respectarea restricțiilor anti Covid-19

Polițiștii suceveni au controlat, miercuri, o sală de jocuri situată pe str. Curtea Domnească din Suceava.

Astfel, s-a constat că, din cele 24 de aparate de jocuri, funcționau 21, iar în sală erau 18 persoane, mult peste limita admisă (30%). Pe lângă asta, între aparate nu era plexiglas despărțitor, deci nefiind respectată distanța socială impusă prin restricțiile anti covid.

Imagine ilustrativă

Administratorul sălii, un sucevean de 34 ani, a declarat polițiștilor că într-adevăr au fost mai multe persoane care au vrut să intre în sală, însă el a sunat la firma de pază pentru a restabili ordinea.

Chiar și așa, managerul a fost amendat cu 1.000 lei. Totodată, polițiștii s-au asigurat ca activitatea din sală să continue în conformitate cu restricțiile în vigoare.

loading...