Participare numeroasa a elevilor suceveni la fazele nationale a olimpiadelor (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 100 de elevi suceveni vor participa la fazele naţionale a olimpiadelor, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, adjunctul IŞJ Suceava, Vasile Monacu. Elevii provin atât de la şcoli din mediul urban, cât şi din cel rural.

Potrivit ultimelor rezultate apărute în urma fazelor judeţene recent încheiate, pentru Olimpiada de Biologie care va avea loc între 6 şi 10 aprilie la Timişoara s-au calificat 7 elevi. Acelaşi număr de elevi s-au calificat la olimpiada de germană, de la Gura Humorului, dar şi la cea de discipline socio-umane, de la Piatra Neamţ (7-11 aprilie). Încă 11 elevi suceveni vor participa la Olimpiada Naţională de Informatică de la Constanţa, din 5-11 aprilie.

De departe, cea mai mare participare o reprezintă cea la olimpiadele disciplinelor tehnologice, din luna aprilie, unde sunt 50 de elevi calificaţi. La aceştia se adaugă cei 15 elevi promovaţi la etapa naţională a concursurilor profesionale pe calificări.

Vasile Monacu a precizat că, în total avem 40 de participanţi la disciplinele teoretice şi 65 la cele tehnice. Acesta a subliniat că s-a lucrat foarte atent la lista cu elevii calificaţi pentru fazele finale, pentru „a se face o selecţie cât mai corectă a primelor 10 locuri”.


Intră acum și în grupul de