Acasă Social Sucevean reținut și cercetat penal la scurt timp după ce a fost...

Sucevean reținut și cercetat penal la scurt timp după ce a fost eliberat din penitenciar: Fiind băut, a provocat un accident rutier, iar apoi a amenințat cu moartea mai mulți polițiști


Intră acum și în grupul de

Un bărbat (40 ani) a fost reținut după ce a amenințat cu moartea mai mulți polițiști, l-a împins pe unul dintre ei și a avariat o autospecială de poliție.

Inițial, conflictul a izbucnit după un accident rutier, produs duminică pe Drumul Forestier Sălătruc, din satul Molid, comuna Vama. Bărbatul de 40 ani, în timp ce conducea băut, a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Bărbatul a fost imobilizat, fiind în prezent în arestul IPJ Suceava. Imagine ilustrativă


După accident, șoferul celeilalte mașini a apelat 112 întrucât bărbatul de 40 devenise violent.

Astfel, la locul accidentului a intervenit un echipaj de poliție, solicitând apoi ajutorul unui alt echipaj, deoarece știa că bărbatul de 40 ani este recalcitrant, fiind liberat recent din penitenciar.

Bărbatul a devenit și mai agresiv la vederea polițiștilor, a împins un polițist, a lovit oglinda autospecialei de poliție și a adresat polițiștilor amenințări cu moartea și cu acte de violență.

În aceste condiții, bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul poliției. El a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru ultraj, amenințare și distrugere.

Totodată, în cursul zilei de 15 martie, bărbatul va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version