Doi câini au fost spânzurați într-o pădure din zona Rădășeni. Asociația Casa lui Patrocle: Oameni fără discernământ trăiesc și umblă liberi printre noi!// Poliția Animalelor a deschis dosar penal

Asociația Casa lui Patrocle a făcut public, luni seara, un caz de cruzime față de doi câini care au fost spânzurați într-o pădure din apropierea satului Mihăești din zona Rădășeni și consideră că acest fapt arată „oameni fără discernământ trăiesc și umblă liberi printre noi”.

„Doi câini spânzurați într-o pădure lângă Mihăiești! În urma acestei imaginii apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava (Poliția Animalelor) s-au autosesizat imediat, s-au deplasat la fața locului, au găsit locația și cadavrele câinilor. Cadavrele au fost prelevate de medicii veterinari din cadrul serviciului și vor fi transportate la DSVSA Suceava pentru efectuarea necropsiilor. S-a deschis deja un dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept – urmând a se stabili și circumstanțele în care s-au produs aceste crime!”, a transmis asociația

Sursa citată subliniază că este nevoie concretă de sprijinul întregii comunități pentru identificarea făptașului.

„Poate cineva recunoaște câinii – iar în acest fel să ajungem la proprietar sau deținător! Posibil să fie doi câini de întors oile, deci de la vreo stână sau crescător de oi – însă este doar o ipoteză! Da, se va verifica dacă au cip! Iar dacă cineva dintre voi știe vreo informație sau detaliu, de orice fel, rugăm să ne scrieți mesaj pe pagină! Iar cum o facem mereu, vă promitem protecția anonimatului!”, se menționează în mesajul Asociației Casa lui Patrocle.

loading...