Accident cu o persoană rănită și două vehicule avariate în comuna Arbore. Tânărul vinovat de coliziune a părăsit locul accidentului și este căutat de polițiști


Intră acum și în grupul de

Două vehicule conduse de șoferi tineri au intrat în coliziune pe Drumul Județean 178 din comuna Arbore. Evenimentul rutier s-a soldat cu o persoană rănită, dosar penal, două amenzi și ambele vehicule avariate.

Accidentul s-a produs duminică, 18 aprilie, la ora 02:00. Astfel, un tânăr (21 ani) din Iaslovăț conducea autoturismul marca Volkswagen Golf pe drumul menționat. La un moment dat, el a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoutilitara marca Mercedes Benz, condusă de un tânăr (22 de ani) din Ilișești.

Motivul pătrunderii pe contrasens nu se cunoaște din moment ce tânărul vinovat de accident a părăsit fața locului. Identitatea lui a fost stabilită, polițiștii căutându-l la domiciliu.

Deocamdată însă nu s-a reușit prinderea lui, dar cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

În același timp, după accident, șoferul autoutilitarei a ajuns la spital, având o contuzie la cotul stâng și o contuzie la genunchiul stâng. Totodată, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, atât el, cât și pasagerul în autoutilitară s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea prevederilor privind circulația pe timp de noapte.


Intră acum și în grupul de