Primul accident cu implicarea unei trotinete electrice la Suceava: Un tânăr a acroșat doi pietoni, printre care și o bătrână de 86 ani care a ajuns la spital

Primul accident cu implicarea unei trotinete electrice din municipiul Suceava s-a produs marți, 21 aprilie, la două zile după ce sistemul de închiriere a trotinetelor electrice în municipiul Suceava a devenit funcțional.

În jurul orei 15:00, un localnic (20 ani) a închiriat o trotinetă electrică din stația Eco-Ride aflată în parcarea centrului comercial Bucovina de pe strada Ștefan cel Mare. Peste câteva clipe, tot în fața unității comerciale, tânărul a acroșat un pieton și a căzut, în cădere lovind un alt pieton, o suceveancă de 86 ani.

Bătrâna a fost transportată la UPU Suceava, având contuzie la umărul drept și la bazin.

Conducătorul trotinetei electrice a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De menționat că el conducea pe partea trotuarului destinată circulației pietonilor

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

loading...