Delgaz Grid a început împădurirea a două hectare de teren în zona Putna

Compania Delgaz Grid continuă, în această perioadă, inițativele destinate protejării mediului printr-un proiect care vizează împădurirea a două hectare de teren din vecinătatea localității sucevene Putna.

Situată la o altitudine de aproximativ 780 metri, pe un versant vestic, zona a fost exploatată forestier în anul 2019, necesitând acțiuni destinate regenerării naturale a pădurii și refacerii echilibrului ecologic.

Împreună cu specialiștii în silvicultură, Delgaz Grid plantează în acest perimetru circa 7.000 de puieți, larice și molid, ceea ce va asigura un echilibru între speciile de foioase și rășinoase, sprijinind astfel atât biodiversitatea cât și revigorarea speciilor indigene, specifice zonei.

Laricele este un conifer indigen a cărui prezență în cadrul campaniilor de regenerare de păduri s-a redus în ultimii ani. Datele INS arată că în 2019, comparativ cu 2015, suprafețele de păduri regenerate cu larice au scăzut cu circa 37%.

Plantarea realizată pe cele două hectare de teren va contribui, în termen de cinci ani, la captarea din atmosferă a aproximativ 10 tone de CO2. Mai mult, această plantație va acționa ca o perdea de protecție pentru terenurile din preajmă, protejând solul împotriva eroziunii și va regla climatul zonal, în beneficiul comunității locale.

Acțiunea de împădurire de la Putna face parte din strategia de dezvoltare sustenabilă a companiei Delgaz Grid, care își propune să fie un model de bune practici în ceea ce privește protejarea naturii și asigurarea unui viitor mai verde.

În perioada 2012-2020, grupul E.ON, din care face parte Delgaz Grid, a plantat 34.000 de puieți pe o suprafață de circa 8,5 hectare de teren, iar astfel de inițiative vor continua.

Potrivit Eurostat, România deținea, anul trecut, una dintre cele mai reduse suprafețe împădurite dintre statele membre ale UE, de doar 29%.

loading...