Bulibaseala totala. BAC-ul a fost modificat din nou!


Intră acum și în grupul de

Atât profesorii, părinţii cât şi elevii suceveni din anii terminali de liceu se află într-o confuzie totală, după ce examenul de bacalaureat a fost modificat din nou. Potrivit proiectului noii Legi a educaţiei, aprobat în şedinţa extraordinară de luni a Executivului, acesta va avea trei probe scrise şi patru orale. „Pentru un examen naţional trebuie să te pregăteşti din timp dacă vrei să obţii o notă mare. Au schimbat de atâtea ori BAC-ul că nu mai ştii la ce materii să insişti cu pregătirea”, a spus o elevă de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava.

Şi profesorii s-au săturat de atâta haos. „Chiar îşi bat joc de noi şi de copii. Atâta haos!”, afirma, luni la prânz un profesor ce se afla în incinta IŞJ Suceava.

Pentru elevii liceelor cu profil real, probele scrise vor fi limba română, matematică şi o probă transdisciplinară „care va face o trecere prin toate materiile de ştiinţe naturale”, după cum a precizat, luni, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
„Am introdus o separare între elementul principal, matematica, şi o probă transdisciplinară”, a mai spus acesta.

În cazul elevilor de la profilul uman, probele scrise vor fi limba română, istorie sau geografie şi o probă transdisciplinară din domeniul ştiinţelor socio-umane. Elevii care au învăţat în altă limbă decât româna vor mai da o probă scrisă de limbă maternă.

Cele patru probe orale vor fi limba română, competenţe digitale şi două de limbi străine.

În forma iniţială, proiectul Legii educaţiei prevedea că bacalaureatul va avea două probe scrise trans-disciplinare, una care va testa elevilor partea de comunicare în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională şi una în funcţie de profilul liceului. „În dezbaterea publică a reieşit ideea că bacalaureatul, în sistemul pe care noi l-am propus, era unul poate prea uşor şi de aceea am adus mai multă substanţă bacalaureatului prin introducerea unei a treia probe în examenul de bacalaureat”, a explicat ministrul Funeriu.

Guvernul a aprobat luni, proiectul Legii educaţiei, acesta urmând să fie trimis Parlamentului spre dezbatere.
La începutul şedinţei de luni, premierul Emil Boc a declarat că Legea educaţiei trebuie să fie adoptată de Parlament până la finele lunii iunie, astfel încât să intre în vigoare începând cu acest an. Guvernul a discutat în primă lectură proiectul Legii Educaţiei în şedinţa din 17 martie, după care documentul a fost supus dezbaterii publice trei săptămâni.
După aprobarea în Guvern, proiectul va fi trimis spre dezbatere Parlamentului.


Intră acum și în grupul de