Tânăr de 20 ani, reținut după ce ar fi furat un aparat de cafea în comuna Straja


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 20 ani are probleme serioase cu legea după ce ar fi comis un furt cu prejudiciul de aproximativ 10.000 lei. El a fost reținut marți, 4 mai și riscă să fie arestat preventiv.

Infracțiunea a fost comisă în data de 13 aprilie a.c. Atunci, tânărul din Straja mai întâi a distrus, iar apoi a sustras un aparat de cafea amplasat lângă a sală de jocuri din comuna Straja. Prejudiciul a fost estimat la 10.000 lei.

Imagine ilustrativă

Peste câteva zile, administratorul sălii de jocuri a formulat o plângere împotriva tânărului, în care susținea că acesta ar fi încercat să sustragă bani din casieria sălii de jocuri.

Tânărul a fost identificat la începutul lunii mai, tot atunci fiind recuperat aparatul de cafea.

În prezent, el este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „furt”, „distrugere” și „tentativă la infracțiunea de furt”.

În data de 4 mai, el a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea luării unei măsuri preventive de privative de libertate.   


Intră acum și în grupul de