Ulma: Pieton ucis de o mașină scăpată de sub control și ieșită în afara părții carosabile. Două persoane din autoturism au ajuns la spital

O persoană și-a pierdut viața, iar alte două au ajuns la spital în urma unui accident rutier pe raza comunei sucevene Ulma.

Cazul a avut loc luni, 24 mai, în jurul orei 20:40. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, un autoturism, în care se aflau patru persoane, a ieșit în afara părții carosabile, unde a acroșat o mașină parcată pe marginea drumului, dar și un pieton, un bărbat în vârstă de 54 de ani.

Bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața și nu a putut fi salvat.

Din autoturism, două persoane au fost transportate la spital. Una, cu ambulanța SMURD, iar cea de-a doua cu un mijloc auto civil, înainte de sosirea pompierilor la locul accidentului.

loading...