Premii literare pentru doi tineri poeți suceveni, membri ai Casei de Poezie Light of ink


Intră acum și în grupul de

Tinerii poeți suceveni Antonia Mihăilescu și Vlad Berariu au fost destinși cu premii pentru activitatea lor literară.

Astfel, Antonia Mihăilescu a primit premiul de debut pentru volumul de poezii „note din secolul kitsch” (Editura Tracus Arte, 2020), în contextul acordării Premiului Național de Proză „Ziarul de Iaşi”. Antonia Mihăilescu, absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș”, este în prezent studentă la Regie – Universitatea de Arte „George Enescu” Iași.

Marele premiu la acest concurs a fost câștigat de Ioana Pârvulescu pentru romanul „Prevestirea”. Juriul a fost format din criticii literari Alexandru Călinescu (preşedinte), Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Doris Mironescu, Antonio Patraş.

Totodată, Vlad Berariu, absolvent al Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava a câștigat premiul I la Festivalului Național de Arte pentru Liceeni – LicArt (poezie și fotografie), ediția a 19-a (2020). La concurs au participat 1533 concurenți cu 5700 creații înscrise.

Juriul a fost alcătuit din: Răzvan Ţupa – poet, Paul Cernat – critic literar, Andrei Dósa – poet.


Intră acum și în grupul de