Acasă Social Sucevean trimis în judecată pentru că ar fi oferit mită de 100...

Sucevean trimis în judecată pentru că ar fi oferit mită de 100 euro unui polițist după ce a trecut pe roșu


Intră acum și în grupul de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus, în data de 31 mai, trimiterea în judecată a unui sucevean pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Potrivit procurorilor, incidentul s-a produs în data de 25 ianuarie 2021. Atunci, bărbatul a fost oprit în trafic după ce nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului. Totodată, s-a constat că autoturismul nu este dotat cu trusa medicală și triunghiurile reflectorizante, iar parbrizul era fisurat în aria vizuală.



Astfel, suceveanul a încercat să mituiască polițistul cu 100 euro pentru ca acesta „să nu observe” încălcările comise.

În schimb, agentul de poliție și-a informat conducerea despre cazul produs, iar Poliția Suceava a sesizat Parchetul.

Astfel, cei 100 de euro au fost puși sub sechestru, iar șoferul s-a ales cu dosar penal.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version