Detaliile accidentului din Rădăuți: Ieșind pe contrasens, un tânăr imprudent a pus în pericol o întreagă familie ce se deplasa regulamentar


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier soldat cu două persoane rănite s-a produs luni, 14 iunie, în municipiul Rădăuți.

Pe lângă cele relatate anterior, precizăm că impactul a avut loc în jurul orei 19:35, pe strada 1 Mai. Concret, un localnic (29 ani), aflat la volanul unui Opel Combo, a ieșit pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un Volkswagen condus regulamentar de o femeie din Marginea. Pe lângă conducătoarea auto, în mașină se mai aflau și părinții ei.

Din cele două persoane care au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, doar una, respectiv mama conducătoarei auto, a ajuns la spital. Femeia a fost diagnosticată cu mai multe contuzii.

Primele cercetări arată că vinovat de producerea accidentului este șoferul de 29 ani. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal.


Citiți și: FOTO// Două persoane rănite la Rădăuți în urma unei coliziuni între două autovehicule


Intră acum și în grupul de