Acasă Social Spray lacrimogen și cătușe folosite pentru imobilizarea unui bărbat băut și agresiv...

Spray lacrimogen și cătușe folosite pentru imobilizarea unui bărbat băut și agresiv din Valea Moldovei care și-a bătut fratele


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au fost nevoiți să folosească spray lacrimogen pentru a reține un bărbat agresiv.

Este vorba despre un locuitor al comunei Valea Moldovei, în vârstă de 35 ani, care a mai comis fapte violente, ajungând pe mâna poliției.



De data aceasta, respectiv joi, 17 iunie, el l-a bătut pe fratele său (54 ani) după un conflict spontan, izbucnit pe stradă. Mai mult, bărbatul l-ar fi lovit, inclusiv, cu un obiect.

Victima a reușit să sesizeze poliția. Bărbatul de 35 ani, care era băut, s-a comportat agresiv și cu polițiștii. Drept urmare, aceștia au folosit sprayul iritant lacrimogen și cătușele, bărbatul fiind imobilizat și condus la sediul poliției.

Pentru că a mai comis fapte asemănătoare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. În prezent, el este cercetat penal pentru violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version