Comisarii CJPC atentioneaza sucevenii sa fie atenti la ce cumpara din hypermarketuri (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Comisariatul Judeţean pentru Protecţie Consumatorilor (CJPC) Suceava a efectuat în ultima perioadă o serie controale în hipermarketurile, supermarketurile şi lanţurile de magazine de pe raza judeţului constatând foarte multe abateri.

„Sfătuim consumatorii ca atunci când cumpără produse alimentare, să acorde o atenţie deosebită modului de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat sau prezintă deformări înseamnă ca produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru consumator. Acordaţi atenţie condiţiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere cât şi la domiciliu. Solicitaţi vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, să vă arate eticheta produsului pentru a analiza compoziţia şi, mai ales, încadrarea în data durabilităţii minimale. Refuzaţi produsele care prezintă data durabilităţii minimale depăşită, ştearsă, greu lizibilă, sau care nu au înscrisă această dată”, a declarat Elena Oanea, director coordonator adjunct al CJPC Suceava.

Aceasta mai recomandă sucevenilor să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doresc să reclame calitatea unui produs.

„Nu cumpăraţi produse alimentare din locuri neautorizate. Comerciantul respectiv nu are cum să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nici nu va poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială. Riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau nesigur care vă poate afecta sănătate” a mai subliniat director coordonator adjunct al CJPC Suceava.


Intră acum și în grupul de