Primariile nu mai au in stoc lapte praf pentru sugari


Intră acum și în grupul de

Cu excepţia celei din Vatra Dornei, toate primăriile din judeţ nu mai au în stoc lapte praf care se acordă gratuit sugarilor. Potrivit purtătorului de cuvânt de la DSP Suceava, bioing Adrian Popescu, criza de lapte praf se datorează fondurilor alocate acestui segment care abia joi, au ajuns în cont. Numai că mai durează până ce laptele praf va ajunge la primării întrucât urmează a se organiza licitaţia pentru achiziţionarea acestuia.

În judeţul Suceava, anual circa 2500-3000 de copii primesc lapte praf în cadrul programului.

Conform legii, beneficiază de lapte praf gratuit, pe bază de reţetă de la medicul de familie, copiii de 0 şi 12 luni, ai căror mame prezintă contraindicaţii la alăptare din cauza unor boli grave, precum TBC pulmonar activ, neoplazii, casexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, HIV/SIDA sau fac tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie.

Mai primesc şi copiii la care se observă, după două cântăriri consecutive, că nu cresc în greutate, din cauză că mamele nu au lapte suficient sau deloc, precum şi cei adoptaţi sau din centre de plasament.

Laptele se distribuie primăriilor din stocurile DSP, fiind repartizat apoi mamelor care se prezintă cu reţete de la medicul de familie.


Intră acum și în grupul de