Proiect de formare a personalului didactic universitar și de formare de competențe transversale pentru studenți, implementat cu succes de USV în parteneriat cu universitățile din Timișoara, Târgu Jiu și Reșița


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), alături de Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, a implementat, în perioada 2019 – 2021, proiectul „Împreună universități și angajatori.

La Suceava, acest proiect s-a axat pe:

  • formarea personalului didactic universitar: 30 de cadre didactice de la USV au urmat cursuri de Didactică și psihopedagogie universitară (Managementul grupului de studenți, Metode moderne de învățământ, Elaborarea materialelor didactice, Proiectare curriculară) și Problem Based Learning (Stimularea învățării eficiente, Elaborarea problemelor în abordarea PBL, Tehnici de coordonare a activităților instructive, Stimularea implicării educabililor) și au participat la diverse workshopuri; 10 universitari au urmat stagii naționale de bune practici; 7 cadre didactice au urmat stagii de practică profesională la angajatori; 5 persoane au beneficiat de sesiuni de consiliere didactică individuală; 6 universitari au beneficiat de un stagiu de formare internațional în cadrul Maastricht University Centre for International Cooperation in Academic Development, Olanda.
  • activități dedicate studenților, prin care aproximativ 300 de studenți suceveni au beneficiat de cursuri gratuite pentru formarea de competențe transversale: Munca în echipă, Tehnologii multimedia, Gândire critică, Gestionarea eșecului, Comunicare eficientă, Stimularea creativității, concomitent cu stagii naționale de bune practici, sesiuni de consiliere pentru carieră și pentru dezvoltarea tehnicilor de învățare organizate de specialiști din Universitatea de Vest din Timișoara, 5 worksopuri ale angajatorilor, cursuri magistrale ale unor personalități ale științei și culturii românești și internaționale.

„Trebuie să inovăm, să trăim prin a ne repoziționa față de cei din jur, față de curiozitatea generată acum de relația dintre frică și nevoia de ceilalți. Trebuie să regăsim sensul școlii ca relație directă între colegi, între aceștia și studenți, între studenți și școală. Noi educăm tinerii acestei generații, nu pe cei ai unei generații trecute, tineri care trebuie să știe să comunice și să rezolve probleme într-o societate descentralizată în timp și spațiu, în condiții diverse, impuse tot mai des de mediul virtual.

Implementarea proiectului a fost personalizată la nivelul fiecărei universități partenere; acest lucru nu a fost ușor deoarece, imediat după debutul activităților, a izbucnit pandemia Covid-19, fapt ce a necesitat readaptarea activităților și reorganizarea acestora, astfel încât să poată fi atinse obiectivele impuse inițial. Am avut sprijinul cadrelor didactice de la Facultatea de Științe ale Educației din USV, membre în echipa de implementare, iar efortul celor 30 de cadre didactice sucevene și al celor 300 de studenți USV, din care peste jumătate din mediul rural, a fost intens și extenuant. Ne bucurăm cu toții, la final, de reușita acestui program.”, a declarat coordonatorul proiectului în USV, prof. dr. ing. L. Dan Milici, decan al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.


Intră acum și în grupul de