Accident rutier în localitatea Siminicea, provocat de un bărbat băut și fără permis, care conducea un motocultor cu remorcă neînmatriculat

Un bărbat (40 ani) din Siminicea este cercetat penal pentru comiterea a tocmai trei infracțiuni după ce a provocat luni, 26 iulie, un accident rutier.

Concret, în jurul orei 20:30, bărbatul care conducea un motocultor cu remorcă a intrat într-un autoturism parcat în dreptul unei gospodării din localitate.

Verificările ulterioare ale polițiștilor au arătat că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar nici motocultorul și nici remorca nu sunt înmatriculate.

De asemenea, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aer expirat.

Dreptu urmare, bărbatul este cercetat pentru „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat ori neînregistrat și tractarea unei remorci neînmatriculate ori neînregistrate”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.