Sindicatul sucevean „Spiru Haret” sustine drept „sigura” declansarea grevei profesorilor

Liderul celui mai mare sindicat din învăţământul preuniversitar din judeţul Suceava, Sindicatul Judeţean „Spiru Haret”, prof. Constantin Cernica, susţine că luni, se va declanşa cu siguranţă greva pe o perioadă nedeterminată, iar sfârşitul anului şcolar şi examenul de bacalaureat „vor fi amânate”: „Toate sindicatele intră luni în grevă luni şi eu cred că greva va duce la amânarea încheierii anului şcolar. Sperăm să continue negocierile, ele sunt obligatorii, ministerul nu poate fi atât de inconştient”, a spus prof. Cernica.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, i-a invitat, marţi după amiază, la negocieri pe liderii federaţiilor sindicale din învăţământ, pentru a discuta despre măsurile pentru evitarea blocării anului şcolar şi a grevei generale din 31 mai anunţate de sindicalişti.

Sindicatele nu au fost mulţumite de rezultatele negocierilor şi au decis să intre în grevă întrucât „Guvernul a propus măsuri inacceptabile pentru Educaţie”, în condiţiile în care ”învăţământul este la limita supravieţuirii”.

Se pare că ministrul nu a înţeles nimic, deoarece la finalul întrevederii a declarat: „Doresc să-i asigur pe elevi şi pe părinţi că ministerul va lua toate măsurile care se impun pentru ca elevii să finalizeze bacalaureatul. În aceeaşi măsură, îi asigur pe elevi şi pe părinţi că vor avea situaţia şcolară încheiată. În cursul zilei de joi, vom anunţa toate măsurile pe care le vom aplica. Doresc să le mulţumesc şi profesorilor care ne-au dat semnale că, într-adevăr, pun interesul elevilor mai presus de orice. Sunt convins că acest an şcolar se va încheia în condiţii bune, chiar dacă nu optime şi, încă o dată, doresc să le mulţumesc profesorilor care sunt alături de noi în această perioadă dificilă”.