O persoană rănită într-un accident cu trei mașini implicate la Frasin. Coliziunea s-a produs din cauza nepăstrării distanței în mers

O femeie de 53 ani, pasageră într-un autoturism condus regulamentar, a ajuns la spital în urma unui accident produs luni dimineața, 30 august, în orașul Frasin.

Impactul s-a produs pe str. Ștefan cel Mare, după ce un șoferul unui Land Rover, un bărbat (48 ani) din Oradea, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul Dacia condus în fața sa de către un bărbat (59 ani) din Câmpulung Moldovenesc. În urma primului impact, autoturismul Dacia a fost proiectat într-o autoutilitară condusă de un tânăr (21 ani) din Moara.

A rezultat rănirea unei singure persoane, respectiv a pasagerei de pe bancheta din spate a autoturismului Dacia. Femeia de 53 ani a ajuns la spital cu traumatism la coloana cervicală.

În cadrul primelor cercetări, cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Totodată, polițiștii au stabilit că vinovat de accident este bărbatul din Oradea.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind „vătămare corporală din culpă”.