Urmărire în trafic în municipiul Suceava: Un șofer băut bine a încercat să fugă de polițiști

O urmărire în trafic a avut loc miercuri noaptea, 1 septembrie, în municipiul Suceava.

Mai exact, în jurul orei 00:20, o patrulă din cadrul Biroul Ordine Publică Suceava a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism marca Opel care circula pe str. Mihai Viteazu pe direcția dinspre Policlinica Areni către Teatrul „Matei Vișniec”.

Autoturismul a schimbat brusc direcția de deplasare prin efectuare viraj la dreapta intrând pe str. Republicii, continuând deplasarea și intrând în curtea imobilului nr. 5 de pe str. Vasile Bumbac, unde a fost blocat.

Astfel, polițiștii au constatat faptul că la volanul autoturismului se afla un sucevean de 43 ani. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, la spital, bărbaul a refuzat în fața cadrelor medicale prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Drept urmare, el este cercetat penal pentru „conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” și” ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”.