Încă o amendă de 15.000 lei pentru primăria Verești, aplicată de Garda de Mediu Suceava pentru deșeuri abandonate ilegal pe un câmp

Garda de Mediu Suceava a amendat primăria comunei Verești pentru deșeuri abandonate ilegal pe un câmp din extravilanul satului Corocăiești.

„In urma controlului efectuat de Garda Naționala de Mediu-Comisariatul Județean Suceava, pe teritoriul administrativ al comunei Verești, extravilanul satului Corocăiești, s-au constatat neconformități in ceea ce privește gestionarea deșeurilor de către autoritatea administrației publice locale comuna Verești”, a informat, în data de 2 septembrie, Garda de Mediu Suceava.

Deșeuri la Verești. Foto: Garda de Mediu Suceava

Autoritatea publică locală s-a ales cu o amendă de 15.000 lei, dar și cu obligația de a salubriza zona.

Reamintim că exact aceleași sancțiuni au fost aplicate primăriei Verești în data de 12 august, tot pentru deșeuri abandonate ilegal.