Milișăuți: Încă un biciclist a murit după ce a fost lovit de o mașină pe DN 2H. Bărbatul nu era echipat corespunzător pentru circulația pe timp de noapte


Intră acum și în grupul de

Un biciclist (34 ani) din Salcea și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs joi seara, în orașul Milișăuți. Bărbatul se deplasa noaptea cu o bicicletă neechipată în acest sens.

Impactul s-a produs în data de 16 septembrie, în jurul orei 20:15. Astfel, un bucureștean (26 ani) conducea autoutilitara marca Ford pe DN 2H, pe raza orașului Milișăuți, având direcția de deplasare dinspre municipiul Rădăuți către municipiul Suceava. 

Foto simbol

La un moment dat, el a acroșat cu partea din dreapta față a autoutilitarei partea din spate a bicicletei conduse în aceeași direcție de mers.

În urma impactului violent, biciclistul a fost proiectat în afara părții carosabile suferind vătămări corporale grave, cadrele medicale sosite la fața locului au putut doar să constate decesul.  

De precizat că atât biciclistul cât și bicicleta nefiind echipate corespunzător pentru circulația pe timp de noapte. 

Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă.

Reamintim că marți, 14 septembrie, un alt biciclist (70 ani) a murit pe același drum național, lângă localitatea Horodnic de Jos. În ambele cazuri, bicicliștii nu erau echipați pentru circulația pe timp de noapte.


Intră acum și în grupul de