Un bătrân din Dolhasca a murit în locuința care i-a fost cuprinsă de un incendiu

Un incendiu a izbucnit astăzi dimineața, 22 septembrie, la o locuință din orașul Dolhasca, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, ctp. Alin Găleată.

Din informațiile disponibile în prezent, incendiul nu a fost unul de proporții, fiind lichidat de locului pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B2.

Cu toate acestea, în interiorul locuinței a fost găsit decedat un bătrân de 86 ani.

Revenim cu detalii.

Actualizare 09:30

ISU Suceava a precizat: cauza de izbucnire a incendiului este scurt circuit la un aparat radio. Au ars obiecte de mobilier, electrocasnice și alte bunuri din interior.