Acasă Social Un bărbat a murit după ce a zăcut două ore pe o...

Un bărbat a murit după ce a zăcut două ore pe o terasă din Zvoriștea fără a fi ajutat de ceilalți clienți


Intră acum și în grupul de

Un bărbat (65 ani) din Zvoriștea a murit pe terasa unui magazin din localitate după ce a consumat băuturi alcoolice. El a fost observat abia după două ore de când a căzut la pământ, chiar pe terasă, în timp ce ceilalți clienți continuau să petreacă.

Cazul s-a produs luni, 27 septembrie, în satul Șerbănești din comuna menționată.



Cercetările polițiștilor, inclusiv în baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, au arătat că bărbatul a ajuns pe terasă în jurul orei 16:00, împreună cu un alt localnic. Ei au consumat 500 ml de votcă, după care prietenul bărbatului a plecat.

 În jurul orelor 17:45, în timp ce la altă masă de pe terasă se aflau alte persoane care consumau băuturi alcoolice, bărbatul de 65 ani a căzut de pe scaun, pe podeaua din beton a terasei, fără ca celelalte persoane prezente să intervină pentru a-l ridica.

Ulterior, după aproximativ două ore, bărbatul a fost observat de gestionara magazinului care a apelat 112. Bărbatul era deja mort.

Cauza decesului va fi stabilită de legiști, iar polițiștii au deschis dosar penal privind ucidere din culpă.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version