Intră acum și în grupul de
Preşedintele Colegiului Judeţean al Farmaciştilor Suceava, Doiniţa Cocriş, spune că nu se pune problema că medicamentele generice după care se va face compensare nu sunt bune, fiind aprobate de Agenţia Naţională a Medicamentului, dar vor fi probleme ce ţin de „compatibilitatea dintre boală, om şi medicament”.
„Vor fi probleme pentru că oamenii nu au bani şi nu vor putea susţine tratamentul prescris de medic. Se tot apelează la generice, dar medicul este cel care vede cum răspunde pacientul la acţiunea unui medicament. El prescrie medicamentul care se potriveşte bolnavului, dacă va prescrie numai generice îşi va asuma un risc dacă bolnavul nu răspunde bine la medicamentul respectiv. Fiecare bolnav are un alt caz. Întrebarea este dacă bolnavul va putea susţine financiar acel tratament, fiindcă diferenţa de plată va fi mare. Cerem populaţiei să înţeleagă că nu suntem noi cei vinovaţi”, a declarat Doiniţa Cocriş.