Jandarmii suceveni donează sânge în cadrul campaniei inițiate de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Patriarhia Română


Intră acum și în grupul de

Ofițeri și subofițeri din cadrul Jandarmeriei Suceava s-au alăturat campaniei „Donează sânge! Salvează o viață!”, donând ieri și astăzi, 7 și 8 octombrie, sânge pentru a contribui cu puțin la rezolvarea crizei acute de sânge cu care se confruntă spitalele din țara noastră.

IJJ Suceava a subliniat că și în anii precedenți, cadrele inspectoratului s-au implicat în activități de donare de sânge, astfel încât la nivelul instituţiei acest gest a devenit o tradiţie. De la începutul anului până în prezent, jandarmii au donat peste 40 litri de sânge.

„Donarea de sânge este un bine pe care îl facem fără a aștepta nimic în schimb, pentru că nu îl cunoaștem pe cel pe care îl ajutăm, iar aceasta este cea mai frumoasă formă de ajutor. Un strop de sânge înseamnă o șansă la viață! Donează și tu!”, a transmis Jandarmeria Suceava.

Proiectul „Donează sânge! Salvează o viață!” a fost inițiat la nivel național de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române în parteneriat cu Patriarhia Română.


Intră acum și în grupul de